Ajun de Sf. Maria Mare in Maramures

Cu Mocanita pe Valea Vaserului



Mariuta

 Pe timpul verii, Mocanita pleaca in fiecare zi la ora 9.00 din statia CFF, aflata la aproximativ 3 km de statia CFR Viseu de Sus.
Banuind ca in 14 august ar putea fi destul de aglomerat, ne planificam sa ajungem din timp in statie, cam cu o ora inainte pentru a putea cumpara bilete si a prinde loc in tren. Plecam din Nasaud pe la 6:30 si odata ajunsi la fata locului avem o mare surpriza. In vecinatatea casei de bilete sunt cca 300 de oameni si e agitatie mare. Unii au deja bilete, dar trenul e plin. Altii, cei de la finalul cozii isi fac griji ca in scurt timp nu se vor mai vinde bilete. Toata lumea zumzaie. Sunt turisti veniti de peste tot. Unii vorbesc ruseste, altii italiana sau franceza.
In aceste conditii ne asezam si noi la coada cu speranta ca poate poate avem vreo sansa sa prindem bilete si, eventual un loc in celebrul tren.
Dupa cateva minute de asteptare, in care oscilam intre optimism si deznadejde, se intampla un miracol. Apar la finalul cozii 2 domni, tinand in mana 8 bilete. A fost suficienta intrebarea "Doreste cineva bilete? Avem 8 si ne-am razgandit in ultima clipa". Lumea derutata s-a adunat in jurul lor. Profitam de ocazie si cumparam si noi bilete. Cu zambetul pe fata pornim spre trenul tras pe peron, pe care il strabatem de la un capat la altul, ca sa aflam dezamagiti ca nu mai exista nici un loc liber. Cineva ne spune sa mergem la trenul numarul 2, aflat la cativa zeci de metri distanta, intr-o alta parte a statiei. Aici, aceeasi situatie.
Nu mai sunt locuri libere. Ni se indica un al treilea tren unde sa incercam. Suntem insa, intampinati cu o intrebare plina de ironie "Aveti bilete, dar aveti si locuri? Nu mai sunt locuri".
Cumva, printr-un alt miracol, gasim intr-un ultim vagon din al treilea tren un loc liber. Il ocupam. Aflam de la doamna de alaturi care a fost aici la ora 7 ca locurile in tren erau deja ocupate de unii care au fost si mai harnici decat ea, veniti probabil pe la ora 5 si ca lumea a lucrat in echipa. In timp ce unii s-au urcat direct in tren pentru a tine locurile ocupate, altii au stat la coada de bilete.
Se aude zvonul ca in ultima clipa cei din statie s-au decis sa mai formeze un al patrulea tren, care va avea doar 2 vagoane si o locomotiva Diesel, nu una cu aburi. Nimeni nu stie insa, unde anume se va forma, nici cand va pleca. Decidem sa nu dam cioara din mana pe vrabia de pe gard si ramanem la locul pe care l-am gasit atat de greu, decisi sa stam jos cu randul.
Cineva aduce vestea ca nu se mai vand bilete. Zumzaiala generala. Se pare ca trenurile vor pleca in ordinea formarii, la distanta de 20 de minute intre ele.
Candva dupa ora 9.40 ne urnim si noi din loc.

Mergem incet, cu vreo 15 km/h ("iuteala maxima"), o viteza tocmai buna sa admiram peisajul. E plin de case vechi, printre care si-au facut loc pensiuni colorate, de unde turistii ne fac cu mana.

Dupa vreo 10 minute ne oprim. Nu stim ce se intampla si toata lumea se uita mirata in jur. Un copil intreaba de ce ne-am oprit. I se raspunde ca ne-am oprit sa punem lemne. Pornim din nou la drum. In a doua statie apare in sfarsit si controlorul de bilete: o domnisoara care ne roaga sa-i permitem sa ne spuna cateva cuvinte. "Ne-am oprit pentru a alimenta cu apa. Vom sta in statie cam 10 minute. Locomotiva cu care mergem noi se numeste Mariuta si este cea mai veche din Romania. Are 101 ani si nu poate trage decat 4 vagoane, in timp ce celelalte locomotive cu aburi din Viseu de Sus pot trage 7 vagoane. In urmatoarea statie este si toaleta si vom face o pauza mai mare. Peste aproximativ o ora vom ajunge la statia Paltinul". Dupa ce ne ureaza calatorie placuta, ne cere biletele la verificat.

Statia Paltin

Calatoria este placuta si decidem ca a meritat drumul pana aici, plus ca am mai avut si noroc sa gasim bilete, si pe urma si un loc.
Dupa aproximativ 2 ore ajungem la statia Paltinul. Aici sunt aranjate mese si banci pentru picnic, e improvizat un mic bar unde se vand apa, sucuri, bere si se prajesc carnati. In statie sunt si celelalte trenuri, a caror locomotive fac manevre pentru a se pregati de intoarcere.

Drumul de intoarcere nu mai este la fel de interesant. Lumea nu mai sta pe coridor pentru a face poze. Nimeni nu mai filmeaza. Nimeni nu mai e curios de opririle trenului. Oamenii stau obositi si atipesc pe scaune, istoviti de agitatia cu coada de bilete si rezervarea locurilor in tren. In plus, tot fumul lasat in urma de Mariuta intra cu nesimtire pe fereastra.

Pe la ora 3.20 ajungem in statia Viseu de Sus. Ploua mocaneste si "gara" e pustie.
Dupa coborare vizitam cafeneaua/muzeu "Elefant" situata chiar langa ghiseul de bilete din gara. Numele aminteste de un localnic evreu pe numele sau Alexander Elefant, care s-a ocupat de prelucrarea lemnului si detinea o fabrica de cherestea până la exilarea sa din acest loc, în 1940.

La Manastirea Moisei

Pornim din nou la drum si ne indreptam spre casa. Ne hotaram sa oprim la Moisei, decisi sa vizitam manastirea care are hramul Adormirii Maicii Domnului.
Situata pe un platou insorit, deasupra satului Moisei, este a doua ca importanta din Tara Maramuresului, aflandu-se intre orasele Borsa la 10 km si Viseu de Sus la 12 km.

Manastirea Moisei

Drumul care urca din sat spre manastire este plin de vanzatori ambulanti care vand tot felul de lucruri, nimicuri ce n-au nici o legatura cu biserica sau sarbatoarea din urmatoarea zi.
Ansamblul cuprinde Biserica Mica, asezata pe o temelie de piatra, formata din altar, naos, pronaos si pridvor, respectand stilul baziliac.
Biserica Mare este in forma de cruce, luminata de ferestre mari, cu pictura in stil neobizantin, dar cuprinde si elemente specifice maramuresene.

Biserica Mica si Biserica Mare

Casa monahala cu paraclis, construite dupa 1933 este pentru savarsirea slujbelor specifice manastirii, mai ales in timpul iernii.
Altarul de vara construit din lemn masiv de stejar, cu cinci turnuri prevazute cu balconase serveste pentru efectuarea slujbelor la marile sarbatori, cand biserica devine neincapatoare.

Biserica Mare si Altarul de vara

Biserica Mare

Altarul de vara

Noua casa monahala este o constructie din lemn de brad, destinata chiliilor pentru monahi si are doua apartamente pentru episcop. In aceasta cladire este adapostita si bilioteca manastirii. Ajunsi la manastire suntem placut impresionati de grupurile de pelerini veniti de departe, care, imbracati in portul maramuresan si condusi de cate un preot inconjoara manastirea cantand pricesne cu Maica Domnului, dupa care intra pe rand in biserica. Curtea e plina de grupuri de oameni cu bagaje si paturi in cautarea unui loc pe iarba unde sa ramana peste noapte pana la liturghia de a doua zi. Altii isi cumpara scaunele de la un vanzator ambulant, iar undeva mai jos sunt amplasate si cateva corturi. 

Un grup de femei se roaga impreuna cu glas soptit la crucile de lemn care inconjoara manastirea.

In cele cateva ore petrecute aici pelerinii sunt din ce in ce mai multi si inca mai continua sa vina, astfel ca drumul asfaltat care urca din sat spre manastire a fost facut sens unic de circulatie, iar la intoarcere suntem deviati pentru coborare pe un alt drum, neasfaltat, dar relativ bun, de altfel.
De aici avem ocazia sa vedem intregul sat si culmile care il inconjoara.

Informatii utile
MOCANITA - Site-ul oficial al Caii Ferate Forestiere Viseu de Sus - Valea Vaserului


Traseul mocanitei



SINAIA IN OCTOMBRIE

In vara am petrecut cateva zile frumoase pe valea Prahovei.

Ne-am propus sa ne intoarcem aici oricand se mai iveste vreo ocazie. Si cum s-a ivit...iata-ne din nou la drum.

Plecam dis de dimineata din Tirgu Mures, pentru a ajunge in Sinaia inainte de pranz. Pe drum avem supriza sa prindem chiar si prima ninsoare de anul acesta. Dupa Brasov, pe serpentinele de la Timisu de Sus ninge cu fulgi mari si zglobii.

Suntem in Sinaia pe la ora 10. Gasim cu ajutorul GPS-ului adresa pensiunii pe care am ales-o de pe http://www.turistinfo.ro/, la un pret decent de 50 RON/camera dubla noaptea de cazare. Recunosc ca ne-au trecut ceva emotii ca poate un pret asa mic nu ne va oferi prea mult confort, insa ne-a depasit asteptarile...in sensul bun al cuvantului. Pensiunea era o constructie noua, decorata cu bun gust. Proprietara ne-a intampinat calduros, ne-a pus la dispozitie si bucataria de la etajul doi, cu toate dotarile existente.

Dupa ce ne instalam si despachetam bagajele petrecem restul zilei dedicati evenimentului pentru care am venit aici - stiinta: participam la sesiunile stiintifice si banchetul festiv organizat intr-un hotel deosebit de luxos si plin de fite din Sinaia.

A doua zi dimineata - ne trezim si admiram de la fereastra camerei Cota 1600 si zapada de un alb stralucitor acoperind muntele.

Dupa micul dejun ne imbracam in haine groase de iarna si ne propunem sa lasam stiinta la o parte pentru a ne bucura de vremea buna de azi: e o zi superba de toamna, friguroasa (termometrul arata doar 1-2 grade), dar numai buna pentru drumetii.

Ajungem in parcul central; petrecem aproape o ora plimbandu-ne prin imprejurimmi.

De aici ne indreptam spre castelul Peles, unde ne propunem initial sa intram in castel pentru a-l vizita, dar ajunsi la fata locului, ne razgandim: traseul include doar o parte din camere, restul fiind in renovare. Aici profitam de magazinul de suveniruri, care are inauntru un tonomat de cafea si alegem un capuccino fierbinte pentru a ne mai incalzi putin.

Ne plimbam prin curtea Pelesului si strabatem apoi drumul pana la Pelisor, pe care l-am vazut deja.

La intoarcere ne clatim ochii pe la tarabele cu suveniruri pentru turisti, care seamana toate intre ele. Mirosul de mere coapte invelite in zahar caramelizat este principalul vinovat care te atrage spre zona cu suveniruri.

Dupa o scurta pauza petrucuta in oras, continuam explorarea orasului si ajngem la Manastirea Sinaia.

Vizitam in liniste, alaturi de alti turisti ansamblul monahal, dupa care intram in biserica bine incalzita, unde se desfasoara slujba vecerniei pentru a doua zi.

Urmatoarea misiune devine cautarea telegondolei pentru a urca la cota 1600. Cu masina am mai urcat, insa e mult prea tentanta o experienta cu telegondola pentru a o putea rata.

Cautarea locului de unde porneste telegondola se dovedeste o adevarata aventura: strabatem multe stradute si strazi intortocheate, care parca toate seamana, peste tot sunt hoteluri aratoase, pensiuni, turisti; la un moment dat avem impresia ca ne-am ratacit. Reusim intr-un final glorios, ajutati de sagetile rosu magenta sa gasim locul pentru a cumpara un bilet dus-intors la un pret de 18 RON.

Ajunsi sus ne invartim nu prea mult prin zona, dupa care alungati de frigul pe care il simtim mai patrunzator decat in oras si de gheata alunecoasa care acopera totul, decidem ne intoarcem la pensiune.

PE PLAIURI MARAMURESENE - MANASTIREA BARSANA

Pornind din judetul Bistrita Nasaud, de la poalele muntilor Rodnei, dupa ce treci prin pasul Setref situat la 817 m altitudine, ajungi in judetul Maramures, unde te intampina semeti muntii Tiblesului.

Din comuna Sacel, o iei la stanga in directia Bogdan Voda - Rozavlea si ajungi la Barsana, localitate situata pe malul drept al Izei, la doar 20 km de Sighetu-Marmatiei.

Manastirea Barsana a fost construita la mijlocul secolului al XVI-lea de catre domnii Dragosesti. Purtand hramul Sf. Nicolae, aceasta era una dintre cele mai importante din tinutul Maramuresului. In anul 1791 imperiul austriac confisca averea manastirii si o desfiinteaza, iar bunurile ramase sunt transferate manastirii de la Cernoc (Munkaci). Ultimii calugari ramasi se muta la Mănăstirea Neamţ.

Mănăstirea Bârsana este reinfiintata in 1993 odata cu binecuvantarea acestui loc de catre PS Justinian Chira - episcop al Maramureşului si Sătmarului. Tot atunci incepe constructia bisericii noi, a altarului de vara, a chiliilor si a paraclisului. Intreg ansamblul este realizat de mesterii din Bârsana. Cel care supervizeaza constructia este arhitectul Cordoş Dorel alaturi de preotul Gheorghe Urda din Bârsana.

In prezent ansamblul monahal cuprinde: Biserica din lemn in stil maramureşean, Aghiasmatarul, Stăreţia, Altarul de Vară, Casa duhovnicului, Casa artistului, Casa mesterilor, Praznicarul cu trapeza, Muzeul mănăstirii, Turnul Clopotniţa, Poarta maramureşeana de la intrare, Monumentul funerar. Acestea sunt legate printr-o serie de alei pavate, care converg radiar spre Altarul de vara si sunt inconjurate de-o parte si de alta de flori superbe. Exista si un mic lac, cu un mic pod de lemn deasupra.