vineri, 28 august 2009

BRAN-MOECIU-PLATOUL BUCEGI

Am ales sa petrecem cateva zile la munte, in orasul Rasnov. Ne-a convenit locatia in imediata vecinatate a Brasovului, la cativa kilometri de zona Bran-Moeciu si relativ aproape de Sinaia sau Busteni.
In cautarea unei optiuni de cazare, am testat si http://www.turistinfo.ro/ si am avut sansa sa gasim rapid o cazare decenta, la un pret convenabil: 50 RON/noapte camera dubla.
La pensiune proprietarul ne face o primire calduroasa, cu un mic tur al pensiunii, ne indica dotarile de care putem beneficia, dupa care ne lasa sa alegem una dintre cele 4 camere matrimoniale de la etajul al doilea.
In prima zi vizitam Branul. Zona e destul de aglomerata si plina de grupuri de turisti. Dam o tura prin piata de suveniruri, vizitam Muzeul Satului Branean, dupa care ne asezam la o coada destul de lunga pentru a intra in Castelul Bran.
Aglomeratia si inghesuiala in fiecare incapere a castelului e obositoare, insa merita. Constructia este una cu totul deosebita. Te strecori prin culoare inguste, urci scari neterminabile in spirala in conditii de semiintuneric, descoperi tot felul de ascunzatori si cotloane. Intregul castel pare un scut de aparare impotriva unui posibil atac.
Dupa-masa ne indreptam spre Moeciu. Strabatem Moeciu de Jos, iar dupa cativa kilometri buni de-a lungul unui paraias de munte, intram in Moeciu de Sus. Facem o oprire pentru a admira si poza "chisatoarele", un soi de cascade in miniatura, prin care apa adunata intre versanti cade zgomotos in parau.
Pe masura ce ne apropiem de Moeciu de Sus, ne apar in fata muntii Piatra Craiului. Peisajul este unul deosebit. Strabatem drumul ingust, dar foarte bun printre pensiuni cochete, una mai eleganta ca alta. Suntem inconjurati de pajistile verzi, mai sus sunt padurile de brazi. Totul este deosebit de frumos. Petrecem aici cateva ore bune, dupa care ne intoarcem la Rasnov, pentru a incheia ziua cu o plimbare in Poiana Brasov. ne place poiana tocmai din cauza ca e pustie, fara prea multa agitatie.
A doua zi este rezervata Platoului Bucegi. Din Rasnov la Busteni facem mai bine de o ora. Pe DN1 traficul e intens, ca de obicei. Gasim cu mare greutate un loc de parcare (10 RON/zi) si ne asezam la coada pentru a cumpara un bilet la telecabina. Pana sa avem biletul in mana trece mai bine de o ora si jumatate. Pretul destul de maricel de 52 RON un bilet dus-intors nu-i impiedica pe turistii ajunsi aici sa rateze un drum cu telecabina spre platou. In timp ce stam la coada pentru bilete ni se fac oferte din partea localnicilor de a urca cu masinile de teren: nu ne tenteaza asa mult incat sa acceptam. Drumul pana sus este, de altfel si traseu turistic, putand fi strabatut in 2-3 ore, insa nici la asta nu ne incumetam; nu suntem chiar alpinisti.
Intrati in telecabina facem eforturi majore pentru a prinde un loc la geam. Peisajul care este in fata noastra si sub noi e impresionant. In cateva minute suntem sus. Turistii se imprastie repede pe cararile care te duc fie spre Babele, fie spre Sfinx. Altii mai curajosi se incumeta sa aleaga traseul spre Pestera, iar unii aleg traseul spre Caraiman si Monumentul Eroilor.
Desi e o zi calduroasa de august, aici sus e destul de racoare: maxim 10 grade. Soarele e ascuns dupa nori, iar aerul e rece si umed. Petrecem aproape 2 ore aici, dupa care ne asezam la alta coada pentru a cobori cu telecabina in Busteni. E abia ora 16, asa ca facem o plimbare si pana in Sinaina, unde alegem sa vizitam Pelesul. Aici, surpriza: ultimul grup de turisti a intrat deja; castelul se inchide la ora 17, asa ca nu putem intra, asa ca ne ramane sa vizitam curtea interioara.

A treia zi si ultima la munte o rezervam satului Magura. La iesirea din Rasnov ne indreptam spre Zarnesti. Dupa de strabatem intregul oras si suntem pe cale sa ne ratacim, intrucat se lucreaza la drumuri, circulatia e deviata, iar GPS-ul nostru nu vrea sa inteleaga asta, reusim, intr-un final sa gasim drumul spre Magura. Drumul forestier si plin de serpentine pana sus este spectaculos, insa destul de dificil. La un moment dat o vulpe ne taie calea, dupa care dispare in adancul padurii.
Satul este situat la poalele muntilor Piatra Craiului, apartinand de comuna Moeciu. Peisajul este unul pitoresc: muntii cu paduri dese de brazi, dealurile cu pajisti verzi, casele rasfirate in vaile dintre munti, animale care pasc, tarani la coasa sau mirosul de fan proaspat.
Nu ne susprinde ca si aici au ajuns bucurestenii: un cuplu de varsta medie cauta sa cumpere aici o casa de vacanta; se plimba cu un touareg din poarta-n poarta, in cautarea casei din anunt de 60.000Euro.
Trecem prin fata pensiunii in care se filmeaza emisiunea de la PRO TV: Viorel Lis striga-n gura mare ca are nevoie de leustean pentru gatit, facand un show penibil si perturband linistea din zona. poate la Tv o fi aratand mai bine, dar la fata locului este de-a dreptul penibil.
Ne plimbam pe drumul care duce spre satul Pestera; ne-am dori sa ajungem si acolo candva, insa poate cu alta ocazie.
Pe drumul de intoarcere, dupa ce iesim din satul Magura, in apropiere de Zarnesti, facem un mic picnic langa un parau rece de munte, pregatindu-ne pentru cei 200 km care ne asteapta in drumul spre casa.

duminică, 9 august 2009

BUDAPESTA SI VIENA

In vara lui 2009 ne-am propus sa ajungem si noi in mult laudata Budapesta, si daca tot eram prin zona de ce sa nu dam o fuga si pana la Viena.
O data decizia luata, n-a fost greu s-o punem in aplicare: o vizita la agentia de turism care ne orienteaza spre www.booking.com si, contra unei taxe de rezervare de 25 EUR ne asigura o camera de hotel in Budapesta si una in Viena.

27.07.2009
Plecam in zori de zi plini de entuziasm spre Oradea, unde facem un mic popas si un plin. Urmatoarea oprire: vama Bors: aratam cartile de identitate si ni se ureaza drum bun.
Drumul spre Budapesta este intr-adevar bun. Nu e deloc aglomerat, fara gropi, bine marcat, iar de-o parte si de alta de intind campuri perfect trasate si cultivate, cu sisteme de irigatii.
Ajutati de GPS intram in Budapesta si gasim relativ usor hotelul Chesscom; aici parcam, despachetam, ne relaxam putin si iesim in oras.
Dupamasa urcam cu masina la Buda Var (Budapest Castle District), de unde ni se ofera o priveliste panoramica a Pestei. Admiram din exterior Biserica Matyas, aflata in curs de restaurare. Ne indreptam apoi spre bastionul Pescarilor, o constructie alba superba, cu multe turnulete, scari si un culoar de unde admiri in voie Dunarea si Pesta in culorile amurgului. In partea opusa se afla Palatul Regal, o adevarata fortareata, ce adaposteste Biblioteca Nationala Szechenyi, Muzeul de Arta Contemporana si Muzeul de Istorie al Budapestei. Ne plimbam printre ruinele ce adapostesc in beciurile lor vinuri celebre.
De aici ne indreptam spre Dealul Gellert, ce ofera tot o priveliste panoramica a Pestei, insa de la o inaltime mai mare.
O multime de vanzatori ambulanti isi etaleaza suvenirurile si iti fac oferte in forinti sau euro. Dealul este pazit de o statuie imensa, Statuia Libertatii, monument care reprezinta eliberarea de sub nazisti. Vizitam Panopticum, un muzeu de figuri de ceara, prezentand soldati din cel de-al II-lea razboi mondial, scene si arme de razboi.
Ne asezam pe banca alaturi de ceilalti turisti si asteptam apusul soarelui pentru a poza Dunarea si Pesta luminate spectaculos si vasele de croaziera care incep sa misune pe Dunare.
Setam GPS-ul sa ne duca la hotel, aflat cam la 15 km distanta si admiram in drum spre hotel orasul.

28.07.2009
Servim micul dejun, inclus in pretul cazarii. Din statia Kobanya Kispest aflata in imediata apropiere cumparam One day ticket cu 1550 HUF si luam metroul spre centrul istoric al orasului. Coboram la Baile publice, un ansamblu de cladiri impunatoare, cu colonade si statuete ce iti amintesc de Roma antica; turisti de toate varstele se scalda sau lenevesc pe sezlonguri.
Vizitam Castelul Vajdahunyad, aflat in parcul orasului, inconjurat de apa, ca o adevarata fortareata. Pozam ratele salbatice ce-si plimba cu mandrie puii. Aici se afla Muzeul Agriculturii, iar in bisericuta din zona se oficiaza cununii.
Cu metroul ajungem in Piata Eroilor, imensa, spatioasa, simetrica, inconjurand Monumentul Mileniului, care il simbolizeaza pe Arhanghelul Gabriel tinand in mana coroana pentru primul imparat al Ungariei; la picioarele ingerului sunt 7 conducatori care i-au adus pe maghiari in bazinul carpatic.
Vizitam pe urma Opera, situata intr-un loc usor inghesuit, dar cu o arhitectura frumoasa; auzim vocile sopranelor, care-si pregatesc spectacolele. Cu harta turistica in mana ajungem la St Stephen's Basilica, cea mai mare biserica din Pesta. Inauntru, o multime de tineri in haine de domnite si cavaleri, urmariti de o artilerie de cameramani si regizori pregatesc in fata altarului o nunta medievala.
Strabatem aleea pietonala si piata catedralei si traversam Podul cu Lanturi pentru a ajunge pe malul drept al Dunarii, in fata cladirii Parlamentului, pe care-l admiram si pozam ziua si seara.

29.07.2009
Servim micul dejun, achitam cazarea 108 E, impachetam si pornim spre Viena, aflata la aproximativ 230 km distanta. Ajutati de GPS strabatem centrul Vienei si aproape ajungem la destinatie, insa, in fata Hotel Pension KaffeeMuhle, se schimba linia de tramvai si nu avem acces la parcarea subterana a hotelului. Reusim sa ajungem la hotel pe stradutele ocolitoare, preluam cheia de la camera si cardul de parcare, ne instalam si ne bucuram de linistea camerei elegante.
Dupa-masa pornim cu GPS-ul pietonal si harta turistica spre centrul orasului (aflat cam la 3 km distanta). Ajungem in Museums Quartier (Mumok si Leopold Museum), iar, de aici, la Muzeul de Istorie a Artei si Muzeul de Stiintele Naturii, doua cladii identice, situate fata in fata, cu un mic parc de arbusti tunsi elegant, adapostind in mijloc silueta impunatoare a imparatesei Maria Teresa.
Strabatem drumul spre Palatul Hofburg, care adaposteste actual Biblioteca Nationala si ne relaxam in parcul imens, unde turistii stau pe iarba la un picnic, iar cei inamorezati servesc sampanie.
La capatul parcului se intinde Piata Trandafirilor, cu sute de soiuri de trandafiri si cu un miros extraordinar.
Multi turisti, poze, agitatie, trasuri cu birjari amabili, cu care poti face un tur al imprejurimilor.
Traversand curtea interioara a Hofburgului, ajungi la Ruinele Romane, expuse cu multa mandrie de austrieci si admitate de turisti. Prin micuta piata misuna zeci de trasuri si miroase a urina de cal. Un cavaler imbracat ca la Curtea Imperiala ne invita la concertul din seara aceasta; este amabil, zambeste, stie chiar si romaneste, dar putin. Strazile pietonale largi, strajuite de cladiri imense, adapostind magazine cu nume sonore, te conduc spre Stephans Platz.
Aici: un furnicar de turisti; un amestec de nationalitati si rase, care pozeaza, intra sau ies din catedrala. Intram in catedrala, doar in pronaos, intrucat in fata altarului se oficiaza slujba vecerniei. Admiram vitraliile, cupola, decorurile aurite, totul este emotionant.
Ne intoarcem spre hotel, pe langa Burg Theater, dupa care ajungem la cladirea Parlamentului si apoi, la Rathaus (Primaria), unde se desfasoara un festival de film.
In drum ne oprim din nou in Museums Quartier pentru a admira arhitectura cladirilor iluminate seara.

30.07.2009
Dupa un "mic dejun continental" copios, cu chifle proaspete, cafea si suc rece de portocale, pornim ca cercetasii cu harta in cautarea statiei de metro Westbahnhof. Ne dotam cu un 24 Hours Wienna Ticket de 5.7EUR si ajungem la palatul imperial Schonbrunn. Petrecem cateva ore bune in gradinile palatului. Pozam Fantana lui Neptun, Gloriette, Ruinele Romane, un obelisc, ...si adunam pietricele pentru viitorii nostrii pesti din acvariu.
Tot cu metroul ajungem la Catedrala Sf. Karl, construita de Karl al V-lea pentru a salva Viena de ciuma, un amestec de stiluri grec, roman si baroc vienez. Luam metroul si mergem la palatul Belvedere, devenit muzeu.
Caldura ne stoarce de puteri si decidem sa ne indreptam spre hotel pentru masa de pranz si siesta.
Dupa-masa mergem la Votiv Kirche, o catedrala construita in stil gotic, poposim in parcul Sigismund Freud pentru a face cateva poze, si luam metroul la Prater. Parcul de distractii are la intrare celebra roata imensa, care se misca lenes.
Vizitam din nou Stephansplatz, iar apoi Hofburg-ul si Museums Quartier, de unde cu tramvaiul 49 ajungem la hotel.
Impinsi de curiozitate, seara iesim pentru o portie de sushi si maki intr-un local cu specific japonez din apropiere .

31.07.2009
Dupa ce servim micul dejun si facem bagajele, achitam hotelul 122EUR si parcarea 30EUR, apoi ne indreptam spre Budapesta. Din nou la hotelul Chesscom. Petrecem iarasi o seara pe Dealul Gellert, plimbari, relaxare, poze, final de concediu.

01.08.2009
Drumul de intoarcere spre casa e scurt pana la Vama Bors; pe urma devine lung si obositor. In Oradea facem primul popas si vizitam Baile Felix. Din pacare este sambata, foarte aglomerat, o caldura naucitoare. Drumul aglomerat pana in Cluj ne oboseste si mai tare. Dupamasa ajungem in Tg. Mures intampinati de o furtuna care mai racoreste toropeala verii.

Videoclipuri








Informatii utile
Budapest Tourist Guide